Când lucrurile merg prost pur şi simplu (Hate Brands)

Orange, RDS, Ratuc sunt printre companiile pe care literalmente le urăsc cel mai mult în momentul actual. Motivele sunt diferite și variază de la servicii de o calitate necorespunzătoare la o comunicare deficitară și politici ascunse.

Primele injurii se îndreaptă către Orange, pentru slaba acoperire în anumite părți ale Clujului și proasta gestionare a clienților PrePay. Sunt foarte frustrat că nu pot vorbi la telefon, indiferent de cine mă sună numai dacă ies pe geam, pentru că la un metru de el nu mai am semnal. În plus şi acolo puterea semnalului fluctuează în timpul conversaţiei. Nu e nevoie de mai mult, e de ajuns să nu poţi vorbi din pat, la un metru de geam. Apoi, nu mi-am dat seama că opţiunea pe viaţă este chiar pe toată viaţa ta. Credeam că e o ofertă care nu fluctuează şi că pot să o schimb oricând. Ei bine, din Cluj nu am putut să fac nimic în această privinţă. Am sunat şi m-am plimbat prin tot meniul dar nimic de acest gen nu apărea, iar operatorii mă trimiteau spre alţi operatori care nu erau de găsit la acel număr şi la servicii inexistente din sistem. Rezolvarea am găsit-o la Bucureşti, de unde am reuşit să îmi dezactivez opţiunile. Dar cine face un drum până la Bucureşti pentru o opţiune PrePay? În tot acest timp mă simţeam constrâns de nişte opţiuni pe care nu le doream la momentul actual, mai ales că nu semnasem nici un contract în acest sens. Eram într-o spirală fară capăt şi nimeni de la Orange Cluj sau nici un operator nu îmi putea soluţiona cererea. Era de-a dreptul frustrant.

2. RDS vine de la Romanian Data Systems, un nume gen SC Data Prod Com Impex Serv San SRL şi pe lângă numele de rahat turcesc mai au şi nişte politici la fel. Ciudat este cum suma de 55 RON stabilită prin contract pentru 68 de canale şi 10 Mbps a ajuns la 63 fără nicio înştiinţare. Ciudat e cum nu am primit niciodată nici o factură acasă sau pe mail şi nu am fost anunţat sub nicio formă că cele două luni gratuite la conectare au devenit numai una şi că internetul a fost automat deconectat. Şi mai e ciudat că pentru semnarea contractului am fost acceptat din prima şi pentru rezilierea lui a trebuit să vin de două ori. Câte ciudăţenii, nu?

3. Nu numai că imaginea RATUC suferă la momentul actual ci şi clienţii regiei. Să trecem peste amenajarea improprie a staţiilor Ratuc, care în afară de o hârtie plouată la casa de bilete nu afişează niciun orar de transport, pe nicio linie. Să nu ne aducem aminte de situl Ratuc, lăsat în paragină din 1995, de când a fost făcut şi de inconvenientele peste care trebuie să treci ca să poţi găsi un orar. Hai să revenim la clienţii Ratuc, la moşii şi babele de zi cu zi care ne fac la toţi viaţa mai amară, la găozarii care ocupă primul scaun şi nu mai lasă pe nimeni să intre lângă ei, la babetele care năvălesc în faţa uşii şi nu te lasă să cobori, la toţi care se fâţâie în autobuz ca în disco. Să revenim la publicul needucat de Cluj. Sau la batrânii care încetinesc transportul în comun cu desele vizite spre centre comerciale/supermarketuri aflate la celălalt capăt al oraşului.

Să revenim la cum bătrâni care stau lângă Cora îşi fac cumpărăturile de la Real şi nu vorbim de brand aici. Sau la cei care politicoşi fiind îţi refuză de trei ori locul, ca mai apoi să îl ia. Concluzia: publicul călător pe mijloacele de comun din Cluj este needucat, este rudimentar şi fără principii. Adică, nişte ţărani. Compania care îi duce, este la fel.

Le mulţumesc din suflet acestor companii pentru viaţa mai uşoară pe care mi-o oferă, pentru experienţele plăcute din fiecare zi. Era să uit! Mai am o companie dragă, de fapt o mică firmă de reparaţii de telefoane mobile, cea de lângă biserica de pe Eroilor şi covrigărie, unde trebuie să te apleci când intri. Să nu vă duceţi niciodată acolo, pentru că vă va trata ca pe nişte gunoaie şi vă va spune că telefonul va trebui tăiat cu flexul şi că orice piesă se potriveşte acolo. Să nu îl întrebaţi detalii tehnici, pentru că numai el are acces la ele, voi sunteţi nişte muritori de rând.

Prima hartie igienica cu filigram de aur

Poate să fie cea mai bună investiţie pe termen lung, garantată de două necesităţi umane primordiale:

1. Necesitatea de a deține o cantitate cât mai mare de aur – dat fiind faptul că acesta nu are aceeași soartă ca monedele internaționale și

2. Cererea constantă de hârtie igienică. Din fericire, în ultimii ani țări precum India și China au cunoscut importante modificări de comportament în rândul populației sărace, care începe să se folosească mai mult de tehnica occidentală, incluzând folosirea hârtiei igienice. Studiile arată că hârtia igienică este din ce în ce mai cerută în aceste zone, un monopol asupra industriei fiind dezirabil.

Combinate, cele două vor asigura produsului o cerere cel puțin constantă, dar cu mari speranțe de dezvoltare. Momentan se află în proiectare un nou produs – hârtia igienică cu praf de diamante – atât de căutată în sudul Africii și Rusia.

Odă P.R.-ului

What Old Media can teach New Media

Pot, dar…

Problema umană

Problema existențială a omenirii este însăși existența ei.

Am fost învățati că ura față de oameni ia naștere cu precădere dacă individul este înstrăinat de comunitate sau dacă trăiește singur în pustiu. Nimeni nu ne-a demonstrat că de fapt ura se învață acasă – în bucătărie, pe stradă – la stop, în mijlocele de transport în comun – la uși și oriunde altundeva unde sunt oameni.

Cât de mult putem da vina pe patologic în ceea ce privește ura? Cât de siguri suntem în demonstrațiile de laborator că un om se naște cu setările din fabrică greșite și pur și simplu își urăște neamul? Mai degrabă ura este predată de comunitatea în care individul trăiește, de părinți, neamuri, colegi și prieteni. Din păcate, numărul profesorilor crește alarmant și disciplina devine obligatorie și intensivă. Toți mai mulți își dau bacul din ea, pentru că le vine mai ușor să repete, numărul absolvenților și pregătirea lor crescând de la an la an.

Licențiații ajung la un nivel de pregătire la care își urăsc părinții pentru modul cum i-au crescut și educat. Pentru cuvintele pronunțate intenționat greșit când au fost bebeluși și așteptările ulterioare de a vorbi normal sau formalitățile inutile la care au fost supuși de mici. Își urăsc neamurile penru falsa implicare la rarele întâlniri, prietenii pentru vorbele goale spuse. Nu mai au încredere în cunoscuți și colegi pentru simplul fapt că acțiunile lor nu se pliază pe vorbe. Urăsc întreaga lume pentru demagogia infatuată de a trata lucrurile, pentru falsa seriozitate de a rezolva problemele și zâmbetul forțat de moment.

Apoi, văd lucrurile mai clar și mai cu seninătate. Realizează pe deplin de ce bătrânii vorbesc de sfârșitul lumii și de noua lume: din rațiuni de eficiență și din perspectiva aceluiași sentiment. Sau de ce copii emo se sinucid pe capete: sunt tineri vizionari. Realizează că planurile ascunse de a forma noua ordine mondială nu sunt chiar atât de malefice pe cât de bine gândite și implementabile. Războaiele mondiale și pandemiile devin mai acceptabile și organizațiile secrete și teroriste mai prietenoase.

Unii dintre ei devin jucători în asemenea mișcări sau organizații, cu mici succese. Dar nimeni nu va pune niciodată planul de a eradica specia umană în practică, din simplul motiv că nu este rentabil. În acest context, nu mai trebuie să ne mirăm de incidentele teroriste din lume, ci să încercăm să le înțelegem dedesupturile. Indivizii nu devin teroriști din prea mult belșug și liniște sufletească. Criminalii în serie sau în paralel nu omoară cu zecile numai ca să experimenteze jocurile PC. Există un motiv foarte bine întemeiat la baza fiecărui conflict interuman: alt om.

Diferența dintre Gandhi și Hitler constă în doar în stil: fiecare a avut în minte același scop și anume pacea mondială. Perspectivele au fost diferite și azi putem observa urmările: diferența dintre Germania uber-dezvoltată și India care se șterge la fund cu mâna. Nu cred în superioritatea raselor pentru că e o prostie să declari că ești mai bun numai că ai fundul alb, dar cred în superioritatea inteligenței unora și superioritatea prostiei altora.

Fiecare doarme cum își așterne. Din acest motiv avem agenții de advertising multinaționale care fac campanii pentru copii muribunzi din Africa, emisiuni de life-style la Monaco transmise pe același cupru ca și documentarele din Zimbabwe, știri de la ora 5 cu jurnale culturale. Suntem așa pentru că am vrut sau pentru că nu ne-am luptat să fim altcumva. Lumea în care trăim este ciudat, cea mai bună variantă posibilă: cu bătrâni senili care umplu mijlocele de transport în comun la ore de vârf, cu prieteni drogați și mincinoși, cu adulți fără coloană vertebrală, cu lesbine curve care se cocoșesc și homosexuali care invadează orașul înmiresmați cu toții într-o aromă de pătrunjel pus la borcan.

Nu există conceptul de pace, să fim serioși. Pacea nu duce la nimic, nici la evoluție și nici la pagube. Nimeni nu își dorește pace cu adevărat, pentru că asta ar însemna o pace universală și constantă în timp, în exteriorul și în interiorul individului. Ceea ce ar duce la stagnare, la împăcarea cu sine și la veșnica meditație. Concepte ca marketingul, banii, religia, politica, știința nu ar mai fi valabile. Ori acestea sunt cele mai de preț unelte artificiale creare de comunitate, cum să reinventăm roata, dar mai bună?

Dacă nu îmi înțelegeți frustrările, bucurați-vă. Dacă mă considerați ciudat și blogul inutil, ferice de voi, pentru că cei din urmă vor fi cei dintâi, și cu toții știm cine stă în urma (spatele) clasei de obicei. Beneficiul de a fi natural împăcat cu tine nu trebuie pierdut sau distrus. Dacă vă simțiți bine așa cum sunteți, fără a pune prea multe întrebări, sunteți cei mai fericiți oameni de pe lumea asta. Nu vă gândiți la toate nebuniile de pe lumea asta, să nu vă stricați oaza dătătoare de zâmbete.

Fericirea supremă se alfă la picioarele voastre, o regăsiți cu adevărat îmbrățisând cu  copac și plecând creștetul.

Ferice de voi!

Internship la blog

Am scris un ARTICOL pentru acest blog: http://dianaelena.wordpress.com/ (blogul Dianei Dragomir-președinte PRIME Cluj)

„Acest post este scris pentru că Diana m-a pus. Să am ceva de făcut în timp ce ea își face licența, spunându-mi scrie: „experiențe din facultă, de la Buc, orice”

În ultimele zile m-a bântuit o frază: „Înțelesul este eroziunea cuvintelor, iar semnificația este eroziunea semnelor.” (Baudrillard-America)

Așadar cuvintele se degradează progresiv, lipsindu-le farmecul alocat. Cum e atunci când zici un „Te iubesc!” românesc? Cum e când zici unul englezesc?  Cum e când zici „je t’aime”? Care e mai profund? Care îți dă fiori? E atât de plină lumea de „ILY” încât DA! înțelesul este degradat. Dar, e așa de complicat câteodată, când din multitudinea de cuvinte nu reiese nici o eroziune, când efortul depus spre înțelegere nu are rezultat. Cum e atunci când ai cuvinte, dar nimeni nu a înțeles? Ești o cauză pierdută? Te desfășori, emiți semne, comunici? Atât de multe semne? Semne fără semnificație.

În fine, acest proces interogativ ce a erodat? ”