’’A facut Dumnezeu taria si a despartit Dumnezeu apele cele de sub tarie de apele cele de deasupra tariei.’’ ZIUA A DOUA

12:00 - 14:00 ” Laborator de disectie – PR comercial vs PR politic”

Desi suna a profanare, voi inceca sa despart apele de ape. Din nou. Insa de data aceasta nu taria apelor va fi un criteriu, ci involburarea lor. Recunosc. Nu stiu sa inot inca, asa ca impresiile mele vor fi o incercare a marii cu degetul. Mi-a placut atmosfera . Au fost povesti reale, cu happy -end-uri. Au fost lectii de viata, si pentru ca de fiecare data avem o slabiciune pentru tot ce e viu, am fost mai interesata de Pr politic. Mi-au placut amandoua prezentarile, mai ales ca au fost contrastante. Mi-am dat seama cat de dependenti suntem de felul in care e spus ceva. E drept ca Ioana Grindean nu avea harul vorbirii, asa cum il avea Adriana Saftoiu, dar uneori acest aspect poate fi in favoarea audientilor, pentru ca tot ce nu e perfect cosmetizat dezvaluie dedesubturi reale. Repet, mi-au placut ambele prezentari, marturisesc ca am fost fascinata de felul in care doamna Saftoiu vorbea si gandea( sau gandea si vorbea !), dar si de felul direct de a spune lucrurilor pe nume al doamnei Grindean. Am realizat, dupa reactiile din sala, ca multi nu vad dincolo de, multi vor sa auda lucruri gata preparate, nu au rabdarea si tenacitatea de a primi si de a folosi o informatie bruta. Concluzia? Ne place sa fim gadilati, auditiv, olfactiv, vizual! Cert e ca si domnul Chiliman si domnul Inimaroiu au fost niste ’’produse’’ de succes. Ce conteaza daca profesorul e orb, atata timp cat elevul sau vede foarte bine?

Referitor la Pr comercial, am apreciat initiativa grupului Dacia de a fi altfel, de a da un ‘’’polish’’ imaginii sale, desi era un pic cam mult sange in prezentare, si eu, cel putin, ma infricosez de fiecare data cand vad cuvintele ’’sange’’ si ’’masina’’ in aceeasi propozitie. L a prezentarea Ioanei Manoiu am apreciat mai mult entuazistul sau tineresc, decat campania in sine. Vad tineri entuazisti, ce imi trebuie mai mult?

14:30 - 17:00 “Stampila de pe frunte - primul pas spre nemurirea politica”

Primul talk-show in direct! De ce oare numai intr- un dialog politic e nevoie cu adevarat de un moderator? Daca in celelalte prezentari nu era nevoie de un moderator, acum Victor Ciutacu si-a intrat in rol. Se pare ca politica, in general, are nevoie de moderatie. Desi nu era declarata oficial campania electorala, unii dintre invitati ( nu spui cine!) au grabit momentul. Au fost multe momente in care am ras copios, imi plac tachinarile in general, iar replicile politicienilor imi aminteau de intalnirile cu vechii prieteni.

Cine ar fi zis ca, dincolo de umbrelele politice sub care se adapostesc diferitele partide, se ascund barbati care vorbesc cu atata usurinta de nevestele lor( sau ale altora!), isi striga unul altuia slabiciuni( personale de cele mai multe ori) sau isi dau sfaturi amicale? Politicienii nostri au fost deschisi, ironici si amuzanti. M-am descotorosit de niste clisee: am aflat ca politicienii nu sunt elevii chiulangii si tupeisti de altadata( Codrut Seres a fost sef de promotie!), ca ei nu au fost sunati imediat dupa ce si-au trimis cv-urile ( Ludovic Orban a fost in pielea multora dintre noi care auzeam aievea telefonul sunand dupa ce fusesem la un interviu!), ca nu sunt misogini convinsi( la aceasta sectiune il nominalizez iarasi pe Codrut Seres care ne-a vorbit de ochii verzi ai sotiei sale), ca in PSD media de varsta nu e 60+ ( Vicor Ponta e un exemplu viu), iar aschia sare departe de trunchi( vezi Bogdan Olteanu). Si inca ceva! Toti au un consilier de imagine, asta insemnand ca noi, cei ce dorim sa lucram in campul comunicarii avem cerere pe piata, iar politicienii pot fi clientii nostri fideli!

17:00 - 19:00 “Drumuri de cariera intr-o agentie de comunicare”

Sub egida ’’drumurile noastre, toate’’, s- au incheiat conferintele. Reprezentantii unor agentii pe masa carora vor zace(sau nu!) cv-urile noastre ne-au prezentat organigrame, isoric al firmei lor, personal, competente si… pisici! Ce fericita eram cand Sorana Savu a zis ca iubitorii de pisici sunt bineveniti in firma dumneai,( ce bine ar fi sa fie asta singurul criteriu de selectie!). Nu exista retete de succes, nu trebuie sa ai un cv doldora de premii, medalii sau coronite. Nu trebuie sa fi avut 10 la purtare sau sa ai o experienta centenara. Trebuie sa fii incapatanat, sa demonstrezi faptic ca poti, ca vrei, ca stii sa scrii MIHAI EMINESCU fara nici o conjunctie intre cele 2 cuvinte ( Sorana Savu stie de ce!), ca stii numele firmei la care mergi la interviu, si ca stii scrie o scrisoare de intentie!( Crenguta Rosu ne-a aratat cum un om talentat poate iesi din anonimat facand dintr-o scrisoare de intentie un contract de angajare!). Nu e usor, mai ales ca drumul nostru pana la agentiile dumnealor sunt departe si fizic vorbind. Intre timp, lucram la distanta profesionala, deci SUNTEM PE DRUMUL CEL BUN!

Rambo “in action” şi Ariba Aribaaaa!!!

Seara de brainstorming cu temă de interpretări!

Moment de relaxare, asta ne-am dorit, după atatea momente pline de acţiune, cu drumuri prin ţară şi cu plimbatul bagajelor prin bucureşti, în fiecare zi. :D Atunci, ne-am gandit că o seară în spiritului carnavalului ar fi ok pentru noi.

So, seara, ora 21:00, sharp, locuinţa Casandrei, a găzduit petrecerea noastră,plină de momente cu interpretări a personajelor, pe care noi le reprezentam. Înainte de a mânca şi de a sta cu burţile în sus de sătui ce eram, am facut teatru pe scena din faţa uşii de la intrare, a celei de la baie şi a celei de la dormitor, loc sugestiv pentru intrări în scenă şi ieşiri din scenă.

Ca personaje am avut :

Una bucată RAMBO (aka: VALI)

Una bucată SAILOR MOON (aka: CASANDRA)

Una bucată “THE P’ CHILD” (aka: CRISTINA)

Una bucată “DOMNIŞOARĂ CHICHOLINA” (aka: LARISA)

Una bucată CLEOPATRA (aka: DIANA)

Parchetul Casandrei era şi mai curat decât inainte de a veni ta na na na na…RRRRRAAAMBOOO. Perfecţiunea, rigurozitatea, îndemânarea, abilitatea, ingeniozitate, isteţimea, talentul, meşteşugul , sunt doar câteva din elementele care descriu cel mai bine muncă lui RAMBO în acţiunea de ferire de inamici. Cam asta a demonstrat Rambo în efectuarea numărului său. J)))) Puterile miraculoase ale lui SAILOR MOON de a salva lumea de toate rrrrelele şi-au luat concediu în momentele respective. S-au lăsat intimidate de SPIOANELE, care sunt mai moderne, iar tehnologia le ajută. Dar, bagheta magica pe care a avut-o (o lumânare electrică) a redat buna-voinţă în sufletul CHICHOLINEI, fată certata cu lumea din oraş, iar refugierea pe strazile lăturalnice ale oraşului îi aduc împlinire pe toate planurile. Abordarea singurei persoane de sex masculin din actul nostru de teatru, RAMBO, a facut-o să fie şi mai fericită. Să nu uităm şi momentele în care CHICHOLINA şi-a arătat atitudinea de team leader, prin exemplul luat de la persoana care o îndrumă spre cariera de model stradal. “CLEOPATRA suferă un eşec!” Acesta ar trebui să fie numele articolelor care apar în tabloide. Dansul, frumuseţea, farmecul ei sunt deja “fumate frate’”. Publicul nu a mai gustat personajul acesta ca pe vremuri, aşa că ea a dansat un pic şi s-a lăsat pagubaşăla un moment dat, dar, a ştiut cum să atragă priviri prin ridicarea togăi. THE P’ CHILD s-a dezlănţuit într-o manieră nemaipomenită, cu multă energie, entuziasm, iar oprirea din dansul năucitor a fost grea. Momentul ei a încheiat sesiunea de facut poze şi filmat.

Next step: O masă copioasă!

Sesiune de relaxat!

Sprite here we come with ideas session! End of transmission : 05:00 AM

Ziua nr. 1

Ziua nr 1: La inceput a fost cuvantul

ORA 12:00 Advertising comercial vs. Advertising social

Mi-a placut prezentarea Elenei Ionita, proaspata, entuziasta si argumentata. Dar cred ca mai mult mi-a placut sa vad povestea de success a produsului ’’tanar’’ . Imi da sperante. Ne da sperante.

Sorin Psatta a facut deliciul publicului, aratandu-ne ca nu trebuie sa stii sa dai ’’click’’ pe un power point, ca trebuie sa misti nu doar slideurile, ci si atentia celor din jur. In final, toti ziceau ’’ tipul cu mustata e marfa!’’

Andrei Stoiciu e un exemplu al modestiei, o calitate atat de necesara, dar atat de rara in advertising. Ne- a aratat ca un esec e dureros, dar ca un adevarat success e cladit pe invatamintele ’’patitului’’. Asa ca ne-am trezit cu totii din mirajul advertisingului, ne-am scuturat un pic si am clipit des din ochi. Se intampla si la case mai mari!

Mihai Ciobanu aproape ne-a convins sa nu fumam, sau sa incepem sa fumam si sa ne lasam prin Nicorette. O prezentare realista, ’’nefumata’’ si la inceput de drum.

ORA 14:30 Managerii despre CSR: cat e adevar, cat e manipulare?

La fel ca in ’’ Baltagul’’, Marele absent, Dinu Patriciu a lasat multe intrebari nerostite, multe maini ridicate si gustul amar al previzibilatatii: bussines is bussines.

Nu stiu de ce, dar de fiecare data cand vine vorba de polemici despre CSR, ma simt ca in plina campanie electorala. Nu mi- a placut rigiditatea doamnei Jansen, discursul sablon si cliseele verbale. Cred ca dezamagirea mea e o consecinta a asteptarilor mari: voiam sa vad o femeie manager care sa emane caldura, feminitate, franchete. Nu contest calitatile dumneai, dar nu ’’s- a lipit’’ de noi. Am cules mai multe impresii si am ajuns la concluzia ca singurul care a vorbit pe limba noastra a fost Roy Maybud: ’’ bussines is bussines’’. Ridic mana si intreb acum : oare Olimpiadele Comunicarii sunt o actiune de CSR?

ORA 17:00 Blogurile - manual de utilizare pentru utilizatori

Am invatat de la Cristan Manafu ca blogurile pot sustine o cauza sociala. Am invatat de la Mugur Patrascu ce a aia o leapsa. Sorin Tudor a facut ’’campanie electorala’’ blogurilor, Madalin Matica ne-a convins ca a fi blogger e o ’’afacere buna’’, iar Florin Groza a facut din blogul sau un adevarat hit al blogosferei. Ii apreciez pe acestia, asa cum ii apreciam pe profesorii mei de matematica sau pe cei a caror meserie era nestiinta mea. Inca nu stiu ce e un blog, inca nu sunt ’’infectata’’ de virusul bloggingului. Inca imi plac lumina si caldura soarelui si nu lumina ecranului laptopului meu sau caldura acumulatorului. Inca gandurile mele nu sunt incifrate. Ele zburda pe campii verzi. Mi-a placut ultimul mesaj al lui Manafu: ’’ Lasati-va, fratilor de bloguri si apucati-va de citit! AMIN

Larisa

IN(TRO)SPECŢIE

Nu am mai postat pe blog de 10 zile. Inconsecventa. Asa ar numi-o unii, dar eu nu o numesc asa. As numi-o mai degraba meditatie, caci am in astea zece zile am scos capul afara, am ciulit urechile si am cascat ochii (deseori si gura!). Toti au scris despre preselectie, despre conferinte, despre brief. Noi nu am scris nimic, si nu pentru ca am vrut sa fim altfel, ci pentru ca emotiile noastre nu s-au cristalizat inca. In ultima luna am vazut mai multe persoane importante decat limita psihologica admisa. Sa facem o mica in(tro)spectie.

Juriul nostru ( de la dreapta la stanga - Razvan Matasel, Razvan Capanescu si Marius Negrea) a fost cool, in adevaratul sens al cuvantului.( cred ca niciodata n-am folosit cuvantul ’’cool’’ decat in mod peiorativ). Am apreciat deschiderea lor, modul in care ne chemau ideile. Au fost un juriu atipic, inca o dovada ca televizorul construieste mituri si prejudecati_cu totii ne asteptam la un juriu gen Megastar care te face sa crezi ca esti mut de-a dreptul si iti reteaza toate talentele, mai mult sau mai putin artistice. Am pregatit parti introductive, ne-am pregatit formula de salut si ordinea in care sa intram . Cred ca am uitat ceva… Nu ne-am scuipat in san! Ma mir ca am ratat acest detaliu, la cat am fost de… SMOCHINITI!:))

Nu-i asa ca e naspa sa ai un asemenea juriu? Daca ceva nu merge bine, pe cine sa arunci vina? Eu personal am fost dezamagita de ’’prestatia’’ mea pentru ca puteam mai mult, mult mai mult. Mea culpa. Cel putin mi- am vazut indeplinita dorinta: Vali a explicat spoturile, de fapt le-a trait, Cristina ’’m-a scos’’, Casandra a aprofundat punctele noastre de vedere, iar Diana a punctat strategia. Dupa o scurta recapitulare, rolul meu a fost sa ma scot! Concluzia preselectiei: dracu’ nu-i asa negru!

Conferinte. 2 zile cu’’personalitati pe care nicicand nu le puteam vedea impreuna’’, marmura, saleuri, cafele, covor rosu, fotografi, umbre ale comunismului, scari….multe multe scari… Pentru mine, cel putin, conferintele au fost un prilej de a invata, de a pune intrebari( in gand!) si de a medita… E curios. Acum, incercand sa definesc starea de spirit ce ma insotea in tot acest timp, realizez ca traseul nostru din fiecare seara in care, debusolati, ne caram prin ploaie bagajele de la o pensiune la alta, este graitor. Asa am facut si cu impresiile de la conferinte. Le- am purtat prin ‘’ploaia’’ de informatii , ingramadite in bagaje si cautand mereu un refugiu care sa le adaposteasca de noaptea incertitudinii. Cine spune ca tinerii nu au impresii, se inseala!

Larisa

for entertainment

O mica poveste despre Marea calatorie…

E dimineata, fuga la tren sa ma intalnesc cu ai mei “tovarasi si pretini”…Ne intalnim ne “imortalizam” cu un aparat digital, ne imbratisam, ne pupam…Nu mi-au placut niciodata garile, ma deprima, am observat ca am fost mereu condusa la gara dar nimeni m-a asteptat vreodata, probabil acesta e motivul pentru care ma deprima, acesta si multe altele, arhi-cunoscute de orice cetatean roman ce a avut prilejul de a apela la CFR (un mare brand…).

Ne-am distrat pe tren, I love my team…Am povestit cu domnul care nimerise in compartimentul nostru si care ne-a dat un mare sfat:”sa ramaneti la fel de tineri si de veseli…”

Bucurestiul ne-a asteptat cu ploaie in loc de covorasul rosu…De ce nu se pun covoare rosii cum la iesirea dintr-un umil tren “made in Romania”? …De ce covorul rosu e meru la avioane, decernari de premii, sau alte chestiuni simandicoase?Nu suntem oare si noi “pamantenii” simandicosi asa in felul nostru?Haideti sa punem covoare rosii peste tot!!!(probabil ideea mea va ramane la stadiul de metafora…)

In fine, am ajuns, ne-am risipit fiecare pe unde a putut.

Dimineata taxxxiii ahhh cat de greu a fost sa gasim unul.Taxiurile din Bucuresti sunt un mister pentru mine, o zona neexploarata in jurul careia vuiesc povesti si legende….

“Piata presei libereeee” frumos, deja ma simteam mai bine.Ne-am regasit si ne-am pus pe ras.Mister, emotii, intrebari toate ne agasau dar marea problema era :”Cum sa incepem domnule?”…Hmmm am ajuns pana acolo, avem ideea pe care am slefuit-o cu greu, dar totusi cum sa incepem?Am ignorat binenteles si problema aceasta fiindca eram hipnotizati de usile dupa care se ascundea totul…Am intrat, parca nu mai vroiam sa plecam.Mi s-a parut prea putin pentru cate aveam de spus, mi s-a parut ca aveam atat de mult de invatat de la oamenii din “juriu” incat imi venea sa-i raspesc si sa ii oblig sa ma invete tot ce stiu ei…(ideea mea a ramas la stadiu de metafora)…Vroiam mai mult…Am iesit voiosi si au urmat intrebarile si disectia acelor zece minute: interpretari peste interpretari, scenarii, deductii, speculatii.Am fost optimisti, am fost pesimisti pana la marele mail care ne-a “intors metafizicul pe dos”…

Ei bine acum sa vedem ce experiente ne mai asteapta?Ce oameni pe care sa vrem sa ii sechestram pentru a le exploata cunostintele vom mai intalni?Ce ne mai rezerva Bucurestiul sau “ditamai Casa Poporului”?

Vorba ardeleanului “ amu-i amuu’ “…

Casandra

Asa ca vino sus daca ploua….

Invitatie…pac…echipa…pac…Bucuresti…pac…deruta…olimpiade…pac…yesss…

wooww….pac….

Probabil am intrat in acel “mistic” ritm al Bucurestiului de care vorbeste toata lumea… tumultul, oportunitatile, forfota…

Intradevar acolo lucrurile se misca atat de repede,ploua, gara de nord, eu fredonam mereu:”Asa ca vino sus daca ploua…Piata Romana…numarul noua” suna atat de primitor chiar daca realitatea era alta…

Totusi as putea reda ce mi-a exprimat Bucurestiul?

Oamenii intra in linii, in siruri sociale si se pierd dincolo de mastile atent apretate. Individul se contopeste cu masa si alearga, alearga, alearga pana cand uita pentru ce a inceput sa alerge.Totusi, alearga pentru ca a uitat sa traiasca.Apoi ii e teama pentru ca a alergat in zadar si da intelesuri mistice alergatului -the end sau cum o mai numim: viata…Un fel de munca a lui Sisif dar dusa la nivel de masa…

Totusi plutea in aer o senzatie de prospetime, imi placea atat de mult cum suna “Piata presei libereeee”, eu sunt reprezentanta a generatiei libereee, libertatea s-a nascut si a crescut odata cu mine…Noi avem datoria si suntem aici sa cladim…Nu stiu daca suna patetic sau nu suna de loc…gandurile mi s-au risipit…Gandurile mele au tendinta de a se risipi si a cuprinde totul si mai au tendinta de a se exprima foarte greu…pentru ca (imi place sa cred) asta e menirea lor de a fi unice si subiective…

Olimpiadele hmmm emotii, da emotii ce se ascund dupa toate intrebarile si asteptarile mele…Sunt emotii frumoase, ce s-au hranit cu teama si mister…Daca le-as picta ar fi foarte colorate…Abea am pornit in exploararea acestui drum, e atat de fascinant, succesul e acum gustat pana la ultima picatura iar oamenii pe care i-am intalnit mi se par fascinanti.Mi se pare ca aici e locul meu, aici ma pot folosi de mine cel mai bine si sa-mi placa…

Sunt o fetita ce casca ochii mari si incearca sa ia notite, plina de entuziasm si prospetime, cu un bagajel de idealuri de implinit si multe idei gata de exploatat.

Imi place, imi place, imi place.Simt ca m-as putea cuibarii in meseria asta…

Casandra

şi uite aşa scriu la 00:00 noaptea…if your dreams don’t scare you, they aren’t big enough…

dreaming…hoping…smiling…

the best thing that i’ve ever had…atâtea praguri depăşite…atâtea uşi deschise…atât de frumos este atunci când faci ceea ce îţi place…faci cu pasiune…dar atunci când eşti pus în faţa greutăţilor este şi mai frumos…mai interesant…mai provocator(mie aşa îmi place..:D)…o nouă perioadă apare în calea mea…o perioadă unică în viaţă..atât de tare îmi doresc sa avansez şi nu să stagnez…acest fapt e dovedit prin faptul că fac parte dintr-o echipă foarte faină frate…:)))…şi împreună cu ea vom merge la training uri profesioniste…şi la brief uri cât mai challenging…a devenit o pasiune publicitatea…e ciudat cum mă pot hotarî asupra vicului acesta…această siguranşă am căpătat-o şi din faptul ca în aiesec mi s-a dat ocazia să conduc un proiect foarte mare…implicând 40 de persoane…nu vreau să mă laud…nu îmi stă în fire…cunoscuţii pot confirma…aka…my team mates…;)…nu regret că am venit la facultatea de ştiinţe politice, administrative şi ale comunicării…îmi place ceea ce fac…o să mă perfecţionez…mi-am propus asta…e atât de vast şi interesant domeniul ăsta…probabil că ştiţi cu toţii si nu ar mai fi necesar să menţionez…dar tind să repet pentru că nu strică…:D…sunt foarte deschisă oricărui subiect…”şi nu mă consider tare de cap”(citat cristina)…simt că pot şi voi putea…dacă visele tale nu ţi se par atât de mari…caută ceva ce te-ar impulsiona…ceva ce te-ar motiva şi mai tare…să nu încetaţi să visaţi…dar visele să fie pertinente…să nu vă fie frică să spuneţi NU unei situaţii nefavorabile vouă…(un specialist de PR trebuie să facă asta)… eu am învăţat asta in 7 luni de facultă…7 luni foarte faine…poate credeţi că aberez…sau mă aflu în treabă cu acest articol…nu e adevarat…îmi exprim sentimentele….şi vreau să le fac cunoscute…pentru că mi se pare că aşa ar trebui….nu mă aşteptam să fac atâtea lucruri în acest timp la facultate…mi se pare ceva măreţ pentru un student care e preocupat ca cv ul său să fie cât mai încărcat…asta imi doresc…voi lupta…şi voi adăuga multă experienţă la el…e greu…DAR CE ESTE UŞOR ÎN VIAŢĂ?…răspunsul=NIMIC…nu mă aştept să merg în botoşani…oraşul natal…să mă ţină părinţii pe cuptor acasă…ei mă sprijină…mă incurajează să fac cât mai multe…să pot reuşi în viaţa…aşa că mi-am propus să mai auziţi de mine…pupiciiii…asta este pe acestă seară…ma fură somnul…şi mi se pare că este de ajuns…

i’ll be back!!!!

diana

Tanti cu flori

Probabil unii se întreabă cum am ajuns în finala Olimpiadelor Comunicării? Cu trenul! Cel mai enigmatic mijloc de transport, care, pe mine cel puțin, mă încarcă cu multe amintiri. Poate pentru că sunt mulți oameni, poate că drumurile sunt lungi și sălile de așteptare pline. Sau poate pentru că am citit ’’ Viața pe un peron’’ de Octavian Paler. Mereu, la finalul oricărei călătorii mă simt murdară, plină de praf, iar când vine vorba de bacterii sunt ’’obsedantă’’) Cristina știe!). Intrebare retorică: oare cum ne vom simți la sfârșitul vieții, când am bătut atâtea drumuri prăfuite…Dust in the wind… Mă opresc aici cu ’’desacralizarea firului de praf’’( metaforă cu care mi-am câștigat statutul ( și ironiile colegilorJ) de ’’fisoloafă’’J)

Am ochii mari, dar niciodată atât de mari precum în Gara de Nord. Plouă, și parcă oamenii plâng. E multă mizerie, e multă lume și multe bagaje.

Am ajuns în Gara de Nord nutrind cu toții aceleași dorințe: să o găsim cât mai repede pe ’’tanti cu flori’’. Nu, nu e florăreasă (deși ar putea fi, după numărul de flori de pe tejghea și din părJ), ea e primul om pe care am vrut cu toții să- l vedem în București ( juriul ar fi invidios în aceste situații!)_ doamna de la wc-ul public! La prima vedere, pare un subiect al simțului comun, lipsit de interes, dar, deși nu am dat crezare descrierilor Dianei, ’’tanti cu flori’’ a devenit un adevărat simbol! Ea e prima impresie asupra Bucureștiului, dar cred că ar trebui să detaliez. Si ca să nu mă dezic și să nu folosesc spațiul blogului fără nici o concluzie moralizatoare, dați-mi voie să aberez un pic.

Toți o cunoaștem, mai devreme sau mai târziu, nu degeaba nevoile fiziologice sunt baza piramidei nevoilor lui Maslow( și nu numai ale luiJ). Incărcați cu bagaje, obosiți, coborâm grăbit treptele către ’’eliberare’’. Pe o tejghea, alături de flori de liliac , diferite ghivece și o mulțime de monede, erau înșirate fâșii de hârtie igienica roz. Pe peretele din stânga atârna o icoană opulentă cu Fecioara Maria. Fondul sonor era întreținut de un post de radio parcă scos din circulație, desuet, o voce masculină, răgușită, prezenta șlagărele unui timp pierdut, melodii ce făceau sinistră întreaga priveliște. ’’Tanti cu flori’’ cred că era ’’zeița’’ wc-urilor publice. Creolă, în jur de 45 de ani, strident machiată, strident ’’accesorizată’’ cu bijuterii din aur (sau nu), și evident, cu multe flori în păr! Dar nu asta m-a marcat cel mai tare, ci atitudinea ei. Extrem de serioasă, încruntată, cu o privire suspectă și superioară, împărțea bucățile de hârtie igienică și nu dădea rest (obicei împrumutat de la taximetriștii bucureșteni). Mirosul era evident neplăcut, dar ce e mai ciudat e că liliacul îmbâcsea acea neplăcere, pierzându-și calitățile odorizante. Pe ușile wc-urilor scria : ’’ Folosiți baia așa cum trebuie!’’ Ar trebui să fie a 11-a poruncă, atât este de comun acest îndemn în toate wc-urile publice. Citind asta, mă indign și mă rușinez de propria condiție umană. Avem nevoie de porunci și în a folosi un wc!

Ușurată, urc scările și ies , împovărată totuși de o întrebare: Cine este ’’tanti cu flori’’? Este cu siguranță un subiect de meditatție. Analizînd toate acele elemente care m-au șocat, mi-am dat seama că sunt o mulțime de ’’tanti cu flori’’. Sunt acele persoane care trăiesc în propria lor lume ’’subterană’’, pentru care ostentația este singurul mod de a ieși la suprafată. Sunt acele persoane care-și afirmă credința prin icoane mari, strălucitoare și își arată bogăția prin numărul de grame și carate. Sunt acele persoane care își împodobesc singure mormăntul cu flori, crezând că vor minți așa moartea. Si, ce este mai important, sunt acele persoane care privesc lumea de sus, oamenii cu ’’atitudine’’, hrăniți cu propriile minciuni.

Inchei primul episod din seria ’’ DESTINația București’’. Este 2 a.m., iar ’’tanti cu flori’’ are și acum clienți.

TO BE CONTINUED…

Client fidel, Larisa

Promo