Ce-i prea mult strică

Când erau comuniştii la putere, oamenii s-au săturat de munca în C.A.P.-uri, în uzine şi mai ales la grămadă. Au vrut să vină americanii şi să simtă pe pielea lor cum e să fii independent şi individualist. Ce era atunci în acestă privinţă era prea mult. Toată lumea trebuia să bea Lămâiţă, Coca – Cola fiind marfă de contrabandă, să fumeze Carpaţi fără filtru şi să conducă Dacia. Dar am ajuns acele zile făgăduite în care avem mai multe mărci de maşini decât Dacia, Oltcit şi Aro, în care avem o droaie de sucuri şi feluri de ţigări. Am ajuns acea zi în care nu ne putem hotărî ce să alegem între Hi5, Yahoo 360 şi Facebook.

Am ajuns în acele zile în care suntem educaţi despre ceea ce înseamnă munca în echipă, folosită la scală largă pe vremea comuniştilor. Am ajuns deja prea departe, sau dacă e prea apocaliptic, suntem pe marginea unui drum abrupt. Am uitat să socializăm, ne e lene să mai ieşim cu prietenii şi cunoscuţii la un suc, bere, mai bine stăm toată ziua în faţa calculatorului şi ne updatăm blogul sau profilul pe Hi5.

Suntem, dintr-o dată, prea legaţi de calculator şi mai exact, de Internet. Nu putem trăi fără energie electrică. Avem calculatoare şi televizoare în fiecare cameră şi Internet pe fiecare dintre ele, dacă s-ar putea şi pe frigider pe lângă laptopuri, desktopuri, servere şi telefoane mobile. Mi-e deja silă de noi. În loc să ne descotorosim de dependenţe, de cafea, ţigări şi televizor, am mai luat şi Internetul la bord…