zăbovire asupra campaniei de advertising

’’E mare lucru dacă un tânăr ajunge să considere munca sa drept cel mai fascinant joc pe care îl cunoaște. Așa ar trebui să fie. Aplauzele pentru un atlet mor într-o clipă. Aplauzele pentru succesul nostru ne înveselesc în drumul nostru spre mormânt.’’( Claude Hopkins)

Am putea fi acuzați că am uitat de ce suntem aici. Eu, cel puțin, am vorbit despre păpădii, despre spovedanii, despre blog, dar am uitat chintesența lucrurilor: campania de advertising la care ne-am înscris! Nu am pomenit nimic despre brainstormigul nostru, nu am facut poze de la întâlniri, nu ne-am plâns că am avut cearcăne, nopți albe și că am doborât 15 energizante și 20 de cafele. De ce? Pentru că astea e stratul de suprafață, pentru că ăsta e un blog de interes general și nu am vrea ca cel ce dă click pe http://advicecluj.wordpress.com/ să piardă timpul. Dorim să arătăm momentele cheie care pot deschide multe lacăteJ Așadar, voi face o incursiune în lucrarea  lui Platon – ’’Republica’’, mai exact mitul lui Gyges. Nu o fac întâmplător, ci pentru a arăta cât de vulnerabilă este ideea de ’’DREPTATE’’, mai ales când vine vorba de natura umană. Scopul Poliției este acela de a face dreptate. Un lucru extraordinar, un lucru măreț, utopic chiar. Intrebarea este cât de simplu poate fi să îndreptățesti oamenii atunci când o simplă uniformă, o pereche de cătușe, o armă și o vestă reflectorizantă te metamorfozează în ’’Saint Just’’ în mentalitatea cetățenilor. Nu e ușor, pentru că sunt prea puțini ’’sfinți’’ și prea mulți păcătoși.

Gyges era un păstor în slujba regelui Lydiei, care, după ce a găsit un inel ce-l făcea invizibil, l-a înșelat pe rege cu regina, apoi l-a omorât. Așadar, măsura dreptății este relativă la capacitățile noastre de a ne ascunde. Câți dintre noi suntem drepți de bunăvoie(și nesiliți de nimeni!), câți pot afirma cu tărie că, dacă ar avea un inel precum cel al lui Gyges, ar reacționa diferit? Oamenii privesc Poliția ca pe un călău însetat de victime, ei sunt cei care le-au luat inelele!  Câți dintre noi considerăm că rolul Poliției este acela de a apăra, și nu de a interzice? De câte ori nu am scrâșnit din dinți atunci când am plătit o amendă, deși am încălcat cu bună știință regulile? De câte ori nu l-am privit pe polițistul din intersecție cu trufie, gesticulând și înjurându-l, ca și cum noi am putea dirija o intersecție mult mai bine? Problema Poliției nu stă în uniformele lor, în bulanele lor sau în burțile lor. Problema Poliției e a noastră, de fapt. O problemă de mentalitate, înrădăcinată și în ororile Miliției comuniste.

Zilele trecute am văzut la facultate un film ce m-a pus pe gânduri- ’’Clasa divizată’’- un experiment al învățătoarei Jane Elliott cu elevii săi de clasa a treia. Pentru a-i face pe aceștia să înțeleagă consecințele catastrofale ale discriminării rasiale, le-a propus un joc al ochior albaștri și căprui. In prima zi, cei cu ochii albaștri erau favorizați, purtau o panglică ce îi diferenția de ceilalți, iar culoarea ochilor le oferea privilegii față de ceilalți. Erau superiori. In ziua următoare, rolurile s-au inversat. Rezultatul? Copiii au fost frustrați, cei superiori îi jigneau pe ceilalți, iar cei inferiori fie se revoltau violent, fie acumulau complexe lăuntrice. Vă întrebați care este legătura acestui faimos experiment cu Poliția Română? Ei bine, Jane Elliott a constatat că în ziua în care cei care erau considerați superiori aveau rezultate mult mai bune decât atunci când erau marginalizați. Bancurile cu polițiști, ‘’emblematicul’’ personaj Garcea nu fac decât să pună etichete. Astfel se formează clișee, prejudecăți, iar imaginea despre sine a polițistului va fi mereu sub talpa neîncrederii, a zadarnicului, iar în cel mai rău caz a conformisului cu mentalitatea cetățenilor. Vor reacționa așa cum ne așteptăm.

Închei, cu o rugăciune pe care învățătoarea Jane Elliott le-a spus-o celor mici:

’’ Mare Spirit, nu mă lăsa să judec un om până nu am mers în mocasinii lui’’.

                                                                                                      Larisa