Despre CNSC

După cum aţi aflat din postul precedent, CNSC vine de la Congresul Naţional al Studenţilor la Comunicare şi se vrea o manifestare pentru tinerii din industria comunicării din toată ţara. Congresul este organizat de către organizaţia non-guvernamentală Prime – axată îndeosebi pe PR şi nu advertising. Anul acesta au participat studenţi din Capitală, Iaşi şi Cluj – Napoca, alături de invitaţi cu nume sonore sau nu, dar implicaţi în noul val de comunicare, denumit generic digital.

Tema congresului a fost media digitală, fiind tratate subiecte precum blogul, campanii de PR online, reţele sociale, Second Life, interactivitate. Mai multe detalii legate de invitaţi şi temele de discuţie găsiţi pe blogul CNSC.

Pe lângă sfaturile, părerile şi explicaţiile date de către specialişti am învăţat şi altceva, printre acestea numărându-se:

- fiecare profesionist care activează pe un anumit domeniu îşi apără meseria şi metoda prin toate mijloacele. Fiecare va milita şi va susţine că aria sa este cea mai importantă, că fără ajutorul pe care acesta îl dă comunicării bunul mers al lucrurilor s-ar da peste cap, că metoda sa este cea mai eficientă sau de impact. TV, radio, print, outdoor, sms, web, pr – you name it – fiecare e mai bun decât restul, mai eficient, coborât de la zei, mai de impact.

- dacă nu ştii ce să întrebi, nu întreba. Da, ştiu, au fost mulţi studenţi din anul I, dar nimeni nu trebuia să înceapă congresul prin trimiterea unui sms la 1828 cu întrebarea Ce înseamnă ATL şi BTL? A fost un pumn în stomacul tuturor studenţilor de acolo, o pată de ruşine care a culminat cu remarca lui Bogdan Naumovici la explicaţia unui termen nou: Oricum nu vă interesează pe voi!… Îmi aduc aminte de întrebările stupide ca şi cum cineva le-ar pune acum, repetat: CSR-ul este bun pentru PR, nu?; De ce beţi apă?; Ce se va întâmpla după Second Life? Partea interesantă e că organizatorii au premiat cu cărţi şi carduri de la Blogway “cele mai bune întrebări”. Asta schimbă tot: acum eşti premiat să pui întrebări, nu să răspunzi la ele. Păcat că în şcoală încă nu se aplică…

- Prezentările au fost foarte slabe sau inexistente. Mulţi au venit cu prezentările pe card, marea majoritate fără diacritrice. Alţii cu ele pe PC, fără diacritice. Alţii pe Mac, fără diacritice. Alţi fără prezentări, cu diacritice. Ideea este că au lăsat prea puţine idei în urmă şi multe semne de întrebare (să nu uităm traducerea la Olimpiada Oamenilor Obişnuiţi ca Ordinary People Olimpyad).

- Nu numai prezentările au fost slabe, ci şi nivelul de pregătire al invitaţilor. Parcă au venit cu tema nefăcută de acasă, scoşi din casă pe fugă, doar cu nişte idei vagi în cap, pe care ni le-au prezentat sub formă de ştiinţă. Ca o sugestie, daţi mâna cu teoreticienii şi scrieţi nişte prezentări şi cursuri interesante şi deştepte.

- Partea bună a fost organizarea, care a fost cât de cât ok, locaţia – uşor de găsit şi fastuoasă şi vremea de pe ultimele două zile.

Data viitoare vă povestesc despre campania noastră pentru Bergenbier, la workshopul Intertel, campanie de 30 de minute şi de 120 de minute de nervi şi discuţii.