Problema umană

Problema existențială a omenirii este însăși existența ei.

Am fost învățati că ura față de oameni ia naștere cu precădere dacă individul este înstrăinat de comunitate sau dacă trăiește singur în pustiu. Nimeni nu ne-a demonstrat că de fapt ura se învață acasă – în bucătărie, pe stradă – la stop, în mijlocele de transport în comun – la uși și oriunde altundeva unde sunt oameni.

Cât de mult putem da vina pe patologic în ceea ce privește ura? Cât de siguri suntem în demonstrațiile de laborator că un om se naște cu setările din fabrică greșite și pur și simplu își urăște neamul? Mai degrabă ura este predată de comunitatea în care individul trăiește, de părinți, neamuri, colegi și prieteni. Din păcate, numărul profesorilor crește alarmant și disciplina devine obligatorie și intensivă. Toți mai mulți își dau bacul din ea, pentru că le vine mai ușor să repete, numărul absolvenților și pregătirea lor crescând de la an la an.

Licențiații ajung la un nivel de pregătire la care își urăsc părinții pentru modul cum i-au crescut și educat. Pentru cuvintele pronunțate intenționat greșit când au fost bebeluși și așteptările ulterioare de a vorbi normal sau formalitățile inutile la care au fost supuși de mici. Își urăsc neamurile penru falsa implicare la rarele întâlniri, prietenii pentru vorbele goale spuse. Nu mai au încredere în cunoscuți și colegi pentru simplul fapt că acțiunile lor nu se pliază pe vorbe. Urăsc întreaga lume pentru demagogia infatuată de a trata lucrurile, pentru falsa seriozitate de a rezolva problemele și zâmbetul forțat de moment.

Apoi, văd lucrurile mai clar și mai cu seninătate. Realizează pe deplin de ce bătrânii vorbesc de sfârșitul lumii și de noua lume: din rațiuni de eficiență și din perspectiva aceluiași sentiment. Sau de ce copii emo se sinucid pe capete: sunt tineri vizionari. Realizează că planurile ascunse de a forma noua ordine mondială nu sunt chiar atât de malefice pe cât de bine gândite și implementabile. Războaiele mondiale și pandemiile devin mai acceptabile și organizațiile secrete și teroriste mai prietenoase.

Unii dintre ei devin jucători în asemenea mișcări sau organizații, cu mici succese. Dar nimeni nu va pune niciodată planul de a eradica specia umană în practică, din simplul motiv că nu este rentabil. În acest context, nu mai trebuie să ne mirăm de incidentele teroriste din lume, ci să încercăm să le înțelegem dedesupturile. Indivizii nu devin teroriști din prea mult belșug și liniște sufletească. Criminalii în serie sau în paralel nu omoară cu zecile numai ca să experimenteze jocurile PC. Există un motiv foarte bine întemeiat la baza fiecărui conflict interuman: alt om.

Diferența dintre Gandhi și Hitler constă în doar în stil: fiecare a avut în minte același scop și anume pacea mondială. Perspectivele au fost diferite și azi putem observa urmările: diferența dintre Germania uber-dezvoltată și India care se șterge la fund cu mâna. Nu cred în superioritatea raselor pentru că e o prostie să declari că ești mai bun numai că ai fundul alb, dar cred în superioritatea inteligenței unora și superioritatea prostiei altora.

Fiecare doarme cum își așterne. Din acest motiv avem agenții de advertising multinaționale care fac campanii pentru copii muribunzi din Africa, emisiuni de life-style la Monaco transmise pe același cupru ca și documentarele din Zimbabwe, știri de la ora 5 cu jurnale culturale. Suntem așa pentru că am vrut sau pentru că nu ne-am luptat să fim altcumva. Lumea în care trăim este ciudat, cea mai bună variantă posibilă: cu bătrâni senili care umplu mijlocele de transport în comun la ore de vârf, cu prieteni drogați și mincinoși, cu adulți fără coloană vertebrală, cu lesbine curve care se cocoșesc și homosexuali care invadează orașul înmiresmați cu toții într-o aromă de pătrunjel pus la borcan.

Nu există conceptul de pace, să fim serioși. Pacea nu duce la nimic, nici la evoluție și nici la pagube. Nimeni nu își dorește pace cu adevărat, pentru că asta ar însemna o pace universală și constantă în timp, în exteriorul și în interiorul individului. Ceea ce ar duce la stagnare, la împăcarea cu sine și la veșnica meditație. Concepte ca marketingul, banii, religia, politica, știința nu ar mai fi valabile. Ori acestea sunt cele mai de preț unelte artificiale creare de comunitate, cum să reinventăm roata, dar mai bună?

Dacă nu îmi înțelegeți frustrările, bucurați-vă. Dacă mă considerați ciudat și blogul inutil, ferice de voi, pentru că cei din urmă vor fi cei dintâi, și cu toții știm cine stă în urma (spatele) clasei de obicei. Beneficiul de a fi natural împăcat cu tine nu trebuie pierdut sau distrus. Dacă vă simțiți bine așa cum sunteți, fără a pune prea multe întrebări, sunteți cei mai fericiți oameni de pe lumea asta. Nu vă gândiți la toate nebuniile de pe lumea asta, să nu vă stricați oaza dătătoare de zâmbete.

Fericirea supremă se alfă la picioarele voastre, o regăsiți cu adevărat îmbrățisând cu  copac și plecând creștetul.

Ferice de voi!