Aseară a fost una dintre multiplele seri în care m-am simţit bine alături de echipa mea.

Sentimentele pe care le-am avut au fost măreţe, am râs, am povestit, am fost noi. Păcat că Oana nu a fost prezentă pentru a completa echipa.Ce am învăţat alături de aceste persoane este de nedescris. Să înveţi să comunici cu patru persoane, să le distrugi ideile, să le aprobi, ca în final că existe: “DAR…” Sunt mândră de ce am făcut, acum privind înapoi, sunt mândră de ambele formule ale echipei. Chiar dacă îţi doreşti mai mult tot timpul, într-un final reverberarea momentelor frumoase aduce o satisfacţie în suflet. Mulţumesc, tuturor, inclusiv părinţilor!!!

După cum vă povesteam în post-ul precedent, începutul anului doi ne-a găsit tare confuzi. Nu știam dacă vom mai participa la Olimpiade, ce să vorbim de componența echipei sau de secțiunea la care să participăm. Ne simțeam vinovați pentru insuccesul din 2008, pentru cele cinci slideuri goale cu care am mers în față. În plus, nimeni din echipele care au participat anul trecut nu au mai participat și anul acesta și acest lucru ne-a descurajat. Sentimentul de înfrângere în fața lor, în principal a bucureștenilor, sentimentul de incompetență și slabă pregătire ne-a măcinat mult timp. Eram speriați ca lumea să nu ne arate cu degetul și să râdă ne noi, ca ceilalți câștigători sau participanți anul acesta și din cel trecut să nu posteze mesaje grele despre noi pe blog…

Asta până când am resimțit starea de pe podium, energia din Palatul Parlamentului, sentimentul pe care îl ai când ești între atâția oameni excepționali din domeniu. Ne-am adus aminte forfota din sala de conferințe pe ritmul Noha – Tu cafe, prăjiturile și paharele de unică folosințăcu suc de pe hol, check-point-ul, mersul de la stația de metrou Izvor până la Palat, Bucureștiul…

Am înghițit în gol și am decis că și anul acesta trebuie să murim de somn, să ne lipim de banchetele din tren, să vorbim cu accent dă București, să profităm de bunăvoința Casandrei, să muncim. Am acceptat cu toții că și anul acesta trebuie să facem asta, cu Oana de data asta alături de noi, ne-am luat inima în măsele și am intrat încă o dată pe situl cu dungă portocalie… Advertising, am zis – temându-ne să nu o dăm în bară într-o altă categorie. Și advertising a fost….

Prima încercare a fost cu produsele românești. La fel ca anul trecut, a trebuit să apărăm ce e al nostru. Am fost plăcut surprinși când membri juriului au înțeles așa de repede despre ce vroiam noi să povestim. Am plecat de la București cu zâmbetul pe buze, pentru a reveni cu un zâmbet și mai larg la Conferințe și la alegerea clientului.

De această dată, clientul ne-a ales pe noi, RBS cu Advice. Am fost surprinși – nu pentru că ne-a ales o bancă – ci pentru că am extras corect clientul în seara precedentă, după singura ciorbă mâncată într-o săptămână, la terasa de lângă P20 din Regie. Atunci, am introdus toți clienții într-o urnă improvizată și deși nu îi știam pe toți, am extras de două ori RBS și de trei ori bilețelele rămase goale. Într-un fel ne așteptam la RBS…

Trecem repede aici și cu greu în realitate peste nopțile nedormite, certurile constructite și în contradictoriu, presiunea de a termina la timp, schimbările survenite în miez de noapte, munca asiduă la prezentare. Ajungem la momentul 0. Pentru mulți dintre voi, momentul zero ar însemna urcarea pe scenă și primele vorbe la microfon. Sau anunțarea câștigătorilor și posibila urcare pe podium.

Pentru noi momentul zero s-a consumat între camerele de cămin. Momentul zero a însemnat decizia Casandrei de a merge la farmacie și nu la urgențe, o decizie deși foarte grea pentru ea, foarte bună pentru echipă. Era momentul în care, dacă decidea să meargă la spital, pierdeam prezentările și eram descalificați. Dar a ales, așa bolnavă să vină cu noi.  Nici noi nu eram mai tari. Faptul că am urcat pe scenă ne-a bucurat pe toți – pe cei în picioare și pe cei de pe scaunde.

Eram deja învingători, numai prin faptul că am ajuns la microfoane. După prezentare, Casi a mers cu mașina acasă, să se trateze. Ne-am fi dorim să fim toți la premiere, să apară toată echipa Advice în pozele oficiale…

Despre morala acestor întâmplări vă voi povesti în ultima parte a istoriei Advice.

Proba de Comunicare politică, proba de relații publice, proba de comunicare instituțională și în sfârșit proba de advertising.

Locul III: ADVICE! Sărim de pe scaune, țipăm și facem maraton până la scenă. Am ajuns într-un final și ni se înmânează medaliile. Medalia Casandrei la un moment dat (ea nefiind în București, fiind la Cluj cu probleme de sănătate) ajungea la public. Stăteam cu mâna întinsă să o iau eu, dar membrii juriului, care urmau să premieze câștigătorii, numai nu-mi dădeau medalia.  „O pot lua eu!” am zis la un moment dat. Am stat vreme bună cu mâna întinsă, dar nu mai contează J.  Era o nedumerire pentru cei care ne premiau în ceea ce privește prezența Ilonei și a lui Kati, reprezentantele RBS România, deoarece au crezut că sunt concurente.

Mulțumiri pe scenă, bineînțeles, unde Vali a ținut să menționeze de camera de gazare: nefericire mare pentru el. „Zi-i de Casi!”, zice Larisa în stânga lui Vali. „Mai zi și de fixativ să nu se înțeleagă altceva!”

Se anunță locul II: A crăpat piticu’, apoi locul I: Moartea Domnului Rădulescu, timp în care Larisa purta conversații cu Daniel Buzdugan despre Botoșani și de prezența lui acolo.

La poză toți și înapoi la locuri!

Premiile la bloguri. Advice: Cel mai bun interviu cu o personalitate din comunicare-Jorg Riommi, director de creație, Saatchi and Saatchi România. Iar se repetă acțiunea de mai sus cu urcatul pe scenă. Am ținut un „speech”cu mulțumiri, dar sincer nu mai știu ce am zis, nu mă auzeam deloc, dar apoi mi-au zis ai mei că a fost ok. În timpul acesta îl căutam prin sală pe Jorg Riommi.

Party-ul în Spice a fost super, am dansat și am ajuns doar la ultimele melodii ale formației Direcția 5.