Despre lucrurile care nu îmi plac

1. Biserica
Deşi cred în Dumnezeu, consider Biserica de orice tip un construct social demodat, asupritor care nu face altceva decât să îndoctrineze populaţia, pe care o numeşte cu evlavie pietre de temelie şi credincioşi. Susţinerea cu tărie şi mai ales până la moarte că Dumnezeul tău e cel adevărat şi nu Buddha sau Allahul lui e rezultatul a milenii de campanii de comunicare – pr şi advertising. Ca să o luăm ca la facultate, cred că Biserica a fost întotdeauna o organizaţie a cărei scop a fost atragerea de membri (credincioşi) şi cultivarea lor în spiritul culturii organizaţionale. Orice Biserică susţine că Dumnezeul la care se roagă este Cel adevărat, că toţi ceilalţi sunt falşi şi singura ta scăpare din această lume mizeră e reprezentată de acordul tău la întrebarea dacă vrei să fii credinciosul lor. Dacă am sta şi am asculta fiecare religie sau sectă am putea forma cu uşurinţă un board sau mai mult, o adunare a acestor zei – reprezentanţi ai diferitelor religii.
Ceea ce ar însemna că acolo sus, nu numai unul este, ci o sumedenie, o adevărată lume de zei, fiecare diferit, cu propria personalitate şi propriile preferinţe. Şi mai ales, fiecare se luptă obţină un share cît mai mare din targetul total al planetei. De aceea reprezentanţii lor merg din uşă în uşă convingând alţi membri nedumeriţi că superiorul lor este cel veritabil şi Biblia a fost scrisă într-un ton cunoscut doar de El. Ceea ce mi se pare iar o prostie, să crezi că Biblia a fost scrisă corect doar pentru cei din breasla ta şi numai voi o înţelegeţi. E ca şi cum, revenind la şcoală, profesoara de română ne-ar întreba ce credem noi că a vrut să spună autorul poeziei. Iar noi am veni cu teze excentrice despre o cu totul altă perspectivă asupra a celor scrisă, când ştim cu toţii, tot de la profa de română, ca majoritatea compuneau texte sub influenţa alcoolului. Poate că nu a vrut să spună nimic, ci doar aşa i-a ieşit, beat fiind, sau poate a vrut să demonstreze că ştie şi poezie, nu numai matematică. În Biblie scrie că cei care au scris-o nu au ştiut despre ce scriau, iau Dumnezeu le-a răspuns că acei ce vor trăi în vremurile sfârşitului vor şti. Oare nu se referă asta la experineţă, cumva? Oare nu interpretăm diferit Biblia, pentru că avem o altă experienţă? De ce atunci pentru unii muzica rock e o forma de exprimare a Diavolului, iar pentru alţii rock-ul creştin e la mare cinste? Oare de ce era păcat să ai televizor sau radio în urmă cu 100 de ani în România (dacă nu credeţi întrebaţi-vă bunicii) şi acum avem atâtea posturi tv şi radio religioase? Pentru că oamenii se schimbă, la fel şi Biserica. Şi ce ieri era păcat azi e evlavie.

Oare cât de bine se împacă generaţiile trecute cu ideea că de Paşte se dau cutii ca de iaurt cu chipul Mântuitorului şi textul “Hristos a Înviat!” Sau că lumea vine în ziua de Paşte la Biserică din snobism, cu maşină nouă, chiar dacă stau la două blocuri distanţă. Şi că a fi la Biserică e defapt un act social, dezirabil, pe care nu îl faci din credinţă ci din dorinţa de a da bine în faţa cunoscuţilor?
Aşa cum am văzut Biserica Catolică legalizând prezervativul şi radioul cu televiziunea aşa să ne aşteptăm la legalizarea prostituţiei, la explozia de situri, bloguri, reţele sociale religioase, preamărirea HD-ului pe TV şi orice altceva lumesc cu iz de tămâie. Da, mă puteţi combate aici, cu pasajul care ne aduce la cunoştiinţă că pentru a birui în această lume, ca adevăraţi credincioşi, trebuie să ne folosim de ce e în ea, dar am lăsat de mult graniţa în spate.
Să nu uităm că adevărata Biserică e făcută din pietre vii – din oameni – nu e o investiţie de milioane de euro pe care să o promovezi la tv, ca Sfânta Vineri. Biserica nu e un mijloc de comunicare de imagine pentru Gigi, la fel cum nici el nu e trimisul Domnului pe pământ şi cum nici în închisoare nu a fost martir. După mine, Biserica nu ar trebui să fie multe din ceea ce este, dar totuşi…
Doamne-ajută!

2. În urmă cu două luni am fost rugat să particip la votarea unui anumit bebeluş pe situl Pampers. Era fireşte, un concurs de bebeluşi, cu poze postate de părinţi. Trebuia să îmi las numărul de telefon ca să obţin un cod valid ca să pot vota. Nu m-am sinchisit şi în plus m-am şi enervat. Mi-am pus întrebarea Cu ce drept părinţii pun poza copilului pe site? Eu cu siguranţă nu mi-aş vrea poza acolo, fară acordul meu, mai ales la o vîrstă aşa de mică. E ca şi cum bebeluşul devenit adult ar posta poze cu părinţii săi neputincioşi, la pat, pe site şi lumea să îi voteze. În plus, faptul că acţiunea este organizată de Pampers ridică semne de întrebare. Ca să le fie mai uşor la promovarea sitului mai bine îl numeau www.pedofili.ro sau www.pedofiliiubescpampers.ro sau www.clubpedo-pam.ro. Regula de aur: dacă tu, ca Pampers vii cu pretenţia că protejezi copii şi mamele cu scutecele tale premium, nu organizezi concursuri de nici un fel în care să îi expui, mai ales pe Internet.
Am încheiat discuţia. Concluzia: proastă mişcare şi nu mă interesează ce awarness/notorietate/vânzări/beneficii/share a adus campania, când îţi expui clienţii pe care ar trebui să îi aperi. Pentru mai multe detalii asupra pornografiei infantile, vă rog să îl contactaţi pe domnul Vaceslav, administratorul Neogen, care a declarat la CNSC că “pornografia cu copii poate fi accesată, dar numai pe bani”.

3. Nu mă leg de războiul software, mă leg de războiul Mac vs PC, un moft al zilelor noastre, care întotdeauna se sfârşeşte tragic pentru consumator. în acest moment, diferenţa dintre ele şi militarismul care se face pentru cele două tabere nu încântă pe nimeni. Am ajuns la un moment în care consider munca făcută repede, bine, eficient mai importantă decât detaliul tehnic dacă e pe Mac sau PC, dacă e x86 sau x64 sau dacă e Corel sau Photoshop. La fel ca alte multe sisteme artificiale create de om, cu ideea de ajutor şi finalitatea de încurcare, lupta dintre sisteme mi se pare o joacă prostească de copii.

La fel şi exagerarea calităţilor unui produs nou scos pe piaţă. O altă regulă de aur e să consideri cât mai repede ce e nou, standard şi ce e standard, vechi. Să îi spui la digital şi HD simplu TV şi la analog şi standard – tehnologii vechi. Altfel, vei aştepta mult şi îndesat până populaţia va accepta schimbarea în nou decât descotorosirea de vechi.
Să luăm exemplul hârtiei igienice. Toată lumea o cumpără, mai ieftină sau mai scumpă, mai dură sau mai moale – o cumpără. Pe câte din ambalaje scrie ceva despre produs sau mai bine zis, pe câte ambalaje citeşte lumea despre produs? Nu vezi pe niciuna sau nu te interesează gramajul, lungimea, lăţimea, densitatea – o cumperi pur şi simplu. Aşa ar trebui să fie şi cu calculatoarele -le cumperi şi le foloseşti pentru că merg, nu pentru că procesorul are 3.1 şi nu 3 Ghz sau memoria e tactată la 800 şi nu la 667 Mhz. Ce vreau să zic e că sunt cazuri foarte dese când informaţia aparent necesară te încurcă. Când nu mai vrei să auzi de PPTX şi PPT, de CS4 şi CS3 de ş şi ţ din Vista faţă de cele din XP. Pentru că nu te mai ajută şi utilitatea devine povară. Utilitatea unui PC sau Mac este acum o povară. Utilitatea hi5-ului este acum o povară. Utilitatea Twitter-ului va fi o povară. Şi în noua lume digitală, utilitatea noastră sau a corpului nostru va fi o povară.

Despre CNSC

După cum aţi aflat din postul precedent, CNSC vine de la Congresul Naţional al Studenţilor la Comunicare şi se vrea o manifestare pentru tinerii din industria comunicării din toată ţara. Congresul este organizat de către organizaţia non-guvernamentală Prime – axată îndeosebi pe PR şi nu advertising. Anul acesta au participat studenţi din Capitală, Iaşi şi Cluj – Napoca, alături de invitaţi cu nume sonore sau nu, dar implicaţi în noul val de comunicare, denumit generic digital.

Tema congresului a fost media digitală, fiind tratate subiecte precum blogul, campanii de PR online, reţele sociale, Second Life, interactivitate. Mai multe detalii legate de invitaţi şi temele de discuţie găsiţi pe blogul CNSC.

Pe lângă sfaturile, părerile şi explicaţiile date de către specialişti am învăţat şi altceva, printre acestea numărându-se:

- fiecare profesionist care activează pe un anumit domeniu îşi apără meseria şi metoda prin toate mijloacele. Fiecare va milita şi va susţine că aria sa este cea mai importantă, că fără ajutorul pe care acesta îl dă comunicării bunul mers al lucrurilor s-ar da peste cap, că metoda sa este cea mai eficientă sau de impact. TV, radio, print, outdoor, sms, web, pr – you name it – fiecare e mai bun decât restul, mai eficient, coborât de la zei, mai de impact.

- dacă nu ştii ce să întrebi, nu întreba. Da, ştiu, au fost mulţi studenţi din anul I, dar nimeni nu trebuia să înceapă congresul prin trimiterea unui sms la 1828 cu întrebarea Ce înseamnă ATL şi BTL? A fost un pumn în stomacul tuturor studenţilor de acolo, o pată de ruşine care a culminat cu remarca lui Bogdan Naumovici la explicaţia unui termen nou: Oricum nu vă interesează pe voi!… Îmi aduc aminte de întrebările stupide ca şi cum cineva le-ar pune acum, repetat: CSR-ul este bun pentru PR, nu?; De ce beţi apă?; Ce se va întâmpla după Second Life? Partea interesantă e că organizatorii au premiat cu cărţi şi carduri de la Blogway “cele mai bune întrebări”. Asta schimbă tot: acum eşti premiat să pui întrebări, nu să răspunzi la ele. Păcat că în şcoală încă nu se aplică…

- Prezentările au fost foarte slabe sau inexistente. Mulţi au venit cu prezentările pe card, marea majoritate fără diacritrice. Alţii cu ele pe PC, fără diacritice. Alţii pe Mac, fără diacritice. Alţi fără prezentări, cu diacritice. Ideea este că au lăsat prea puţine idei în urmă şi multe semne de întrebare (să nu uităm traducerea la Olimpiada Oamenilor Obişnuiţi ca Ordinary People Olimpyad).

- Nu numai prezentările au fost slabe, ci şi nivelul de pregătire al invitaţilor. Parcă au venit cu tema nefăcută de acasă, scoşi din casă pe fugă, doar cu nişte idei vagi în cap, pe care ni le-au prezentat sub formă de ştiinţă. Ca o sugestie, daţi mâna cu teoreticienii şi scrieţi nişte prezentări şi cursuri interesante şi deştepte.

- Partea bună a fost organizarea, care a fost cât de cât ok, locaţia – uşor de găsit şi fastuoasă şi vremea de pe ultimele două zile.

Data viitoare vă povestesc despre campania noastră pentru Bergenbier, la workshopul Intertel, campanie de 30 de minute şi de 120 de minute de nervi şi discuţii.