X: La ce facultate ești?

Y: CRP.

X: aahaa…fain!

Y: Știi ce e, nu?

X: Da, da, relațiile cu publicul. Știu, știu, am mai auzit.

Y: E tocmai altă poveste. Eu fac la facultate chestii legate de public relations și publicitate.

X: Da,da, ce faină e publicitatea și reclamele alea. Am crezut că stai la ghișeu. Chiar aseară am văzut aia faină la vodafone cu flotările ).

De câte ori ați avut parte de o discuție de genul astă? (mă refer la colegii de breaslă) Eu m-am săturat de ea. Și ce e culmea, este faptul că după ce află că „se face publicitate” la CRP, se urmează instinctul de turmă.

Ce vreau să subliniez este că, având în vedere că „este la modă publicitatea”, se va face și la Babeș-Bolyai, la FSPAC, o secție de publicitate.  Secția va fi lansată anul viitor, în același timp cu cea de la SNSPA. Prin urmare, vor fi în număr mai mare atât colegi, cât și competitori.

Să sperăm că nu vor fi asemenea ciupercilor după ploaie!

Credința este o convingere religioasă, despre existența lui Dumnezeu, și implică respectarea prescripțiilor bisericești.

Bun,bun, am dat o definiție, dar care este legătura? Ceea ce este ciudat astăzi este faptul că mănăstirile și publicitatea colaborează. Venind azi de la Zalău, trecând pe la gara din Cluj Napoca, la colț de stradă am dat peste un călugăr, cu tămâie în mână. Lângă el era un cd player portabil, de la care se auzeau melodii bisericești. Un stand cu steagul României, cu o foaie unde trebuia să treci numele în acatist, dacă dădeai bani, dar și icoane de vânzare, erau postate în dreptul lui.

Acum întrebarea este: a fost călugăr adevărat sau acum se poate cerși și prin religie (în cazul în care s-au epuizat ideile cerșitului)?